Declic: Parcurile naționale nu sunt protejate, în Parcul Național Semenic, pădurea este înlocuită de cu o pârtie de schi
Parcurile naţionale nu sunt protejate, în continuare acolo sunt permise tăierile ilegale de lemn, iar o porţiune din Parcul Naţional Semenic este deja defrişată, pădurea fiind înlocuită cu o pârtie de schi, a avertizat, vineri, Antoniu Bumb – coordonator de campanii păduri la Declic, la protestul organizat de activiştii de mediu în Piaţa Constituţiei.
“Astăzi este momentul în care lansăm ‘Caravana ruşinii’. Mergem acasă la domnul Tanczos Barna să spunem celor care l-au votat şi celor cărora o să le ceară votul în curând că politicianul în care au sau au avut încredere îi face de ruşine. Acum un an, Comunitatea Declic se afla puţin mai departe, în faţa Ministerului Mediului, pentru a-i cere ministrului să pună sub protecţie strictă parcurile naţionale şi dânsul a promis atunci că se va întâmpla asta. Parcurile naţionale nu sunt protejate, sunt permise tăierile şi defrişările acolo. O porţiune din Parcul Naţional Semenic este deja defrişată, iar pădurea este înlocuită cu o pârtie de schi… În parcurile naţionale se poate tăia şi se taie cantităţi imense de pădure. Am cerut să nu se mai facă în parcurile naţionale exploatări industriale, ci maxim să se taie lemn pentru cei care locuiesc acolo sau să fie adus lemn pentru foc de altundeva. Ministrul a spus atunci că ‘Da, suntem de acord, şi Europa spune asta’, dar aşteptam să se întâmple asta. Timp de un an nu s-a făcut nimic, practic. Ministrul a lansat un aşa-zis proiect-pilot în Parcul Naţional Domogled. Timp de doi ani se vor face planuri. În celelalte 12 parcuri naţionale nu se va face nimic în afară de ceea ce se întâmplă deja: se vor tăia pădurile în continuare”, a explicat reprezentantul Declic.
Acesta este de părere că planurile gândite de Ministerul Mediului pentru parcurile naţionale acordă “un răgaz uriaş tăietorilor de lemne”.
“Avem păduri unice în Europa, unice în lume şi noi le tăiem. Ni s-a promis că se va opri această practică absolut toxică, dar nu s-a întâmplat nimic. Domnul ministru face planuri care vor da un răgaz uriaş tăietorilor de lemne. Practic, le-a spus: ‘Aveţi câţiva ani să faceţi praf ceea ce e de făcut praf acolo’. Asta este pur şi simplu ruşinos pentru un ministru al Mediului, pentru că un ministru al Mediului trebuie să protejeze pădurea, nu să pregătească pârtia, şi la propriu şi la figurat, pentru cei care taie pădurea. Avem 13 parcuri naţionale în care se întâmplă acelaşi lucru şi nu ar trebui să se întâmple. Nu este o valoare uriaşă economică pentru România, dar sunt bani pe care cei care taie pădurile îi fac şi se bucură de ei. Singurul interes în toată afacerea asta este a celor care taie pădurea. Nu ştiu de ce este interesul ministrului Mediului să se întâmple asta? Pentru că lui nu-i intră bani în buzunar, sper, din tăierile din parcurile naţionale. Normele europene spun că trebuie să avem cel puţin 10% din teritoriu cu parcuri naţionale. Noi avem sub 2%… Şi noi ce facem? Merge domnul ministru în Domogled şi îşi face poze cu parcul naţional şi spune că este iubitor al pădurii. Domnule ministru, a ne face selfiuri într-un parc naţional nu înseamnă că protejăm parcul naţional. Acesta este un exerciţiu de imagine ieftin. Nu acesta este rolul dvs. Trebuie să ieşiţi ferm în faţă şi să spuneţi că toate cele 13 parcuri naţionale trebuie protejate acum, nu peste doi sau cinci ani”, a spus Bumb.
Comunitatea Declic organizează, vineri, un protest faţă de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, pe care îl consideră un promotor al exploatărilor forestiere.
Reprezentanţii organizaţiei au lansat, cu această ocazie, “Caravana ruşinii”, care va începe în faţa ministerului de resort şi va continua în 22 de localităţi din judeţul Harghita.
Localităţile în care “Caravana Ruşinii” se va opri sunt: Sfântu Gheorghe, Ozun, Tusnad, Sântimbru, Sâncrăieni, Miercurea Ciuc, Mădăraş, Dăneşti, Cîrta, Voşlobeni, Gheorgheni, Suseni, Ciumani, Joseni, Praid, Ocna de Sus, Corund, Lupeni, Odorheiul, Căpâlniţa, Vlăhiţa, Lueta.
AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)