Blog
Procedura de aplicare a vizei anuale

Procedura de aplicare a vizei anuale

Procedura de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu s-a schimbat! Intra in vigoare din 11 iulie 2020

Incepand cu 11 iulie 2020, intra in vigoare Ordinul nr. 1150/2020 privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizatiei de mediu si autorizatiei integrate de mediu. Acest act normativ a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 495 din data de 11 iunie 2020.

ASPECTE GENERALE

iza se solicita si se aplica anual incepand cu data intrarii in vigoare a prezentului ordin,
Procedura se aplica sau se respinge de catre Agentiile Regionale pentru Protectia Mediului.
Obtinerea vizei anuale este obligatorie atat pentru autorizatiile de mediu emise anterior aparitiei prezentului ordin, cat si pentru autorizatiile de mediu emise ulterior aparitiei ordinului anterior mentionat.
Scopul vizei anuale este ca autoritatea competenta sa certifice faptul ca titularul autorizatiei desfasoara aceeasi activitate si in aceleasi conditii ca in momentul in care s-a autorizat din punct de vedere al protectiei mediului si ca nu au survenit modificari de fond, iar daca au survenit, autorizatia de mediu a fost revizuita.

DOCUMENTE NECESARE

Documentele necesare obtinerii vizei anuale sunt urmatoarele:

  • Cererea de solicitare a aplicarii vizei, conform modelului prevazut in legislatie;
  • Declaratia pe propria raspundere prin care reprezentantul legal al societatii declara ca desfasoara activitatea in aceleasi conditii pentru care a fost emisa autorizatia/autorizatia integrata de mediu si ca nu au intervenit modificari de fond care sa afecteze conditiile stabilite prin autorizatie, conform modelului prevazut in legislatie;
  • Raportul anual de mediu (in cazul autorizatiilor integrate) si/sau alte raportari prevazute in actul de reglementare emis (raportare anuala deseuri, raportare anuala ambalaje, raportare uleiuri uzate gestionate, raportare COV etc.);
  • Dovada achitarii tarifului de 100 Lei in cazul autorizatiilor de mediu sau de 300 Lei in cazul autorizatiilor integrate de mediu.

TRANSMITEREA SI DEPUNEREA DOCUMENTELOR

  • Transmiterea documentatiei se poate face prin email / personal catre Agentiile Regionale pentru Protectia Mediului, obligatoriu cu obtinera unui numar de inregistrare.
  • Depunerea documentelor de mai sus se va realiza in maximum 90 de zile si minimum 60 de zile de la data emiterii autorizatiei de mediu sau a autorizatiei integrate de mediu (ziua si luna).
  • In cazul in care nu se respecta termenele de mai sus si se depun cu intarziere documentele de solicitare a vizei anuale, reprezentantii Agentiei pentru Protectia Mediului vor accepta documentele, insa in termen de 5 zile lucratoare vor transmite o notificare cu privire la nerespectarea termenului si vor decide suspendare actului de reglementare pe o perioada de zile echivalenta cu perioada de intarziere. Notificarea se va transmite si catre Garda Nationala de Mediu prin urmare acestia pot veni in control.
  • In termen de 15 zile de la depunerea documentatiei, Agentiile Regionale pentru Protectia Mediului decid daca sunt necesare completari asupra documentatiei sau daca este necesara verificarea amplasamentului.

TAXE (Catre ANPM/AJPM)

Pentru solicitarea de aplicare a vizei anuale se percepe un tarif în cuantum de 100 lei în cazul autorizațiilor de mediu și 300 lei în cazul autorizațiilor integrate de mediu. Tariful nu se restituie solicitantului în cazul în care solicitarea de aplicare a vizei anuale este respinsă.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest

0 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x