Romsilva a călcat în picioare programul guvernului pentru stricta protecție a Parcurilor Naționale
Pe 11 august 2022 Agent Green atragea atenția cu privire la proasta coordonare dintre Romsilva și Ministerului Mediului privind obiectivul asumat de Guvern la începutul mandatului în privința strictei protecții a celor 13 parcuri naționale din România. Astăzi, ministerul mediului organizează o serie de evenimente pentru ONG-uri și presă pentru a discuta soarta Parcului Național Domogled – Valea Cernei.
CONTEXT – PARCURILE NAȚIONALE SUNT SUB ASEDIU. SITUAȚIA ESTE COMPLET SCĂPATĂ DE SUB CONTROL
- exploatările forestiere prevalează protecției și conservarii. Se exploatează masiv la scară comercială pentru firme mari, în timp ce comunitățile locale nu au suficient lemn nici măcar pentru foc
- se exploatează chiar și în pădurile virgine, cele multiseculare și cele cu structură naturală din interiorul parcurilor naționale
- parcurile naționale din România nu respectă recomandările științifice internaționale (IUCN) nici în zonele centrale de non-intervenție (care sunt prea mici și dispersate) și nici în zonele tampon (unde se exploatează masiv la scară comercială)
Carpații românești se prezintă într-o stare net inferioară de degradare decât înainte de a devini parcuri naționale. Practic, actualele planuri de management ale parcurilor naționale sunt de fapt planuri de exploatare și degradare sistematică a ecosistemelor forestiere intacte. În parcurile care nu au planuri de management aprobate este haos total. Se exploatează inclusiv păduri din rezervații naturale din cadrul parcurilor naționale.
Toate cele 13 parcuri ale căror păduri însumează doar 1% din suprafața țării ar trebui strict protejate, potrivit programului de guvernare asumat. Primul derapaj al ministrului a fost când a anunțat recent că primul parc protejat va fi Domogled, iar celelalte 12 parcuri au ieșit din discuție. Astăzi are loc un eveniment la sediul parcului Domogled despre viitorul plan de management al parcului deși soarta acestuia a fost decisă cu luni în urmă când Romsilva a realizat un nou amenajament silvic care prevede tăieri abuzive pe majoritatea suprafețelor împădurite din parc, zona strict protejată urmând a fi mai mare pe pajiștile alpine. Noul amenajament, deși neaprobat încă de ministru, poate fi pus în aplicare deoarece legislația permite acest lucru după ce s-au realizat două runde de consultări publice. La consultările publice din primăvară la care a participat și Agent Green nu s-a ținut cont nici de propunerile organiației, nici de programul de guvernare, nici de anunțul ministrului, nici de directivele UE pentru natură, strategia UE pentru biodiversitate și nici de cerințele UNESCO. O parte din pădurile din Domogled au intrat în patrimoniul mondial UNESCO, restul fiind incluse în zona tampon a patrimoniului unde nu este permisă de asemenea nicio intervenție pentru a garanta buna protecție a nucleelor centrale de făgete multiseculare.
”Suntem în situația în care Romsilva, care este până la urmă doar un administrator, calcă în picioare Guvernul, Comisia Europeană, UNESCO și voința cetățenilor, ultimul sondaj național arâtând că 90% doresc stricta protecție a parcurilor naționale” a spus Gabriel Păun președintele Agent Green.
Evenimentul de astăzi a fost anunțat cu doar câteva zile înainte ceea ce încalcă de asemenea prevederile legale în vigoare pentru particparea publicului asumate de România atunci când a adoptat convenția de la Aarhus. Cu toate acestea mai mulțti membri ai organizației au renunțat fie la concedii, fie la alte activități programate pentru a veni cu semnale de alarmă și soluții pentru minister să corecteze derapajele din ultimele luni.
Cătălina Rădulescu, avocat al Agent Green propune ministrului Tanczos Barna următoarele opțiuni pentru a bloca tăierile planificate de Romsilva și pentru a prpteja real parcul:
– să modifice Ordinul 1134/2020, astfel încât să excludă posibilitatea ca acceași persoană fizică sau juridică angajată să redacteze prima versiunea a amenajamentului silvic să fie angajată și pentru realizarea studiilor privind evaluare strategică de mediu și evaluarea adecvată
– să modifice Codul Silvic si OUG 57/2007 astfel încât pădurile din Parcuri Naționale să fie incluse în regim strict de protecție TI pe minim 75% din suprafața lor și TII în restul parcului, venind astfel și în întampinarea strategiei europene privind biodiversitatea. În acest sens, să asigure includerea acestor prevederi în noul plan de management al parcului
– să asigure coordonarea amenajamentului silvic OS Baia de Arama cu zonarea propusa pentru viitorul plan de management (în care pădurile să fie incluse în regim stric de protecție Ti și TII), in caz contrar fiind incalcat art 22 din OUG 57/2007
– să se asigure identificarea tuturor pădurilor virgine și quasivirgine conform celor precizate de Agent Green în plângerea prealabilă și în observațiile formulate.
– să modifice legislația în sensul în care, APV-urile emise în temeiul amenajamentului silvic suspendat și incluse în catalogul masei lemnoase, să fie revocate, urmând ca aceste lucrări silvice să țină seama de noul amenajament.
– sa solicite APM Gorj si OS Baia de Aramă să dea curs observațiilor formulate în plangerea prealabilă depusă de Agent Green privind comunicarea tuturor informatiilor necesare pentru public și reluarea procedurii de evaluare strategică de mediu și de evaluare adecvată. Aceste informatii sunt:
- Coordonatele releveelor, data realizării acestora, specialistul și rezultatul compoziției speciilor de plante, arbuști, arbori.
- Coordonatele punctelor de observație/ transectelor pentru fiecare din speciile protejate în situl N2000.
- Harta limitelor habitatelor N2000 cartografiere, în vederea evaluării adecvate, la scara 1:20.000.
- Harta distribuției speciilor SC. 1:20.000 pentru fiecare specie N2000 și numele specialistului care a întocmit, a specialistului care a cules datele din teren.
sursa: agentgreen, foto